Ponta vs. Johannis: Quo vadis Romania?

...dintr-o perspectivă maghiară din Secuime (si nu numai)

Klaus Johannis (Iohannis?) a spus clar si răspicat ca in cazul alegerii lui ca președinte vrea sa înceapă o etapa noua in istoria României, o etapa moderna si europeana. Victor Ponta vrea exact opusul dar nu ca un proiect inovativ de regândire a statului modern (á la celălalt Viktor, Orban) ci unul feudal bazat pe privilegii, mizerie etica si intelectuala. Ca un european modern dar „tulburat” inclin sa sprijin „proiectului Johannis”. Dar ca ardelean si maghiar am rezerve substanțiale pe care am datoria morala sa mi le exprim aici. Asta si fiindcă absurditatea construcției politice care se cheamă Romania face ca alegerea lui Ponta sa fie o alegere perfect rațională (noroc ca oamenii in medie nu aleg rațional!) pentru maghiari! In ipoteza, din păcate improbabila, a victoriei lui I(J)ohannis, daca acesta într-adevăr dorește sa reușească in proiectul lui politic, nu are cum sa ocolească acesta absurditate. Dar are oare înțelepciunea si curajul pentru acest proiect de construcție politica?

Motto roșu:

„Daca o comunitate rămâne blocata într-o oarecare cărare înfundată a minciunii, prima consecință este ca nu găsește oameni realiști si vizionari cărora le-ar putea încredința conducerea sa. In schimb, găsește din belșug oameni practici, pentru care posibilitatea muncii „palpabile” si a succesului material prevalează, iar pentru acesta sunt capabili sa fie „realiști”, in sensul ca accepta ca „realitate” construcția existenta si impunătoare a minciunii. Realismul lor se exprima astfel prin sprijinirea si fortificarea construcției fundamental mincinoase si prin împingerea de colo-colo a posibilităților reale printre premisele false ale acesteia.” (István Bibó, 1911-1979, teoretician politic si Ministru de Stat in Guvernul National al Ungariei in timpul revoluției anticomuniste din 1956, traducere personala)

Motto albastru:

“Cu cat exista in democrațiile din Vest (fata de lumea noastră) mai multa posibilitate pentru adevăratele năzuințe ale vieții, cu atât criza este mai ascunsa de oameni si se scufunda mai adânc in ea. S-ar părea ca democrațiile parlamentare tradiționale nu pot oferi nici o opoziție fundamentala automatismului civilizației tehnologice si societății de consum, fiindcă si ele sunt tarate după el fără drept de apel. Oamenii sunt manipulați in feluri care sunt infinit mai subtile si rafinate decât metodele brutale utilizate in sistemele totalitare.” (Vlaclav Havel, Puterea celor fără putere, 1978, traducere personala)

I. Maghiarii își continua „somnul” politic...

Cu doua zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale din Romania am publicat (in limba maghiara) pe blogul personal o reflexie despre necesitatea si posibilitatea reactivării politice a comunității maghiare cu ocazia - oarecum neașteptată – a alegerii președintelui României. Reactivare care prin confruntarea ideilor alternative asupra viitorului politic ar putea sa rezulte intr-un consens care, după părerea mea, reprezintă o condiție necesara in obținerea mobilizării politice. Iar fără mobilizare politica nu avem nici o șansă sa schimbam acest sistem corupt si mincinos care ne tine captivi.

Idea principala era ca UDMR este ostaticul acestui sistem politic, clădit pe sângele vărsat al revoluționarilor din 1989 si simbolizat de execuția dubios de grabnica a lui Ceaușescu, si care tine la rându-i ostatica pe întreaga comunitate maghiara. Din nefericire, încetul cu încetul, printr-un straniu „sindrom-Stockholm” ambii ostatici s-au obișnuit si adaptat la captivii lor, nemaiputând nici conspira nici acționa in direcția schimbării stării de „fapt” (adică mincinoasă).

Acum, după aflarea rezultatelor din primul tur a trebuit sa constat cu tristețe ca analiza mea pe aspectul acestei posibilități a fost exagerat de optimista.

Comunitatea maghiara s-a apatizat politic prea mult in urma dezamăgirilor continue din ultimii 25 de ani, nu independent de monopolizarea UDMR-ului a spațiului public si politic. Viziunea (instinctul) politica s-a atrofiat in așa măsură ca nimeni nu ar mai clipi daca Isus, in persoana, ar umbla pe Lacul Sfânta Ana articulând idei politice care nu sunt ale UDMR-lui. Iar nici UDMR-ul nu mai mobilizează politic ci numai electoral (si asta slab, fapt ce reiese din scăderea participării la vot, continue, din ultimii 25 de ani). Totodată, participa împreună cu toata clasa politica românească la degradarea, distrugerea, incinerarea, înmormântarea (fiecare sa-si aleagă verbul „după gust”) politicii, ca instrument de autodeterminare a societății si ca o cale pentru oameni de bine care se simt dispuși si capabili sa facă ceva pentru binele comun.

Poate ar trebui sa mă „mulțumesc” cu aceasta concluzie si sa îmi vad de ale mele (familie, serviciu, lectura distracții ... ) dar deoarece campania continua pentru finaliști, si, vrând-nevrând si noi maghiarii suntem implicați (ori prin participare ori prin neparticipare) nu vad nici o alta ieșire decât sa-mi aplic analiza si asupra României, nu in ultimul rând pentru ca știu ca nici noi, maghiarii, nu putem beneficia de o schimbare in bine daca romanii majoritari o duc in ce in ce mai rău.

In aceasta analiza încerc sa integrez perspectiva de „modern tulburat” (de inspirație H. R. Patapievici) si de conservator „netulburat” (de inspirație Roger Scruton) – care arata ca cei care se declara politic conservatori, spre deosebire de socialiști si liberali, nu au alta cale decât a gândirii introspective - cu cea de analist de sisteme din formația si experiența mea profesionala si urmez indemnul numeroaselor articole si cărți apărute in ultima vreme, care ne îndeamnă sa nu tratam sistemul politic in care trăim (cu denumirea generica de democrație liberala dar care are aspecte fundamental „localizate” in Romania) ca o dogma ci ca un concept care poate fi si trebuie îmbunătățit in folosul tuturor.

NB. Jumătate din membrii familiei mele (din partea soției) sunt romani din Vrancea si le doresc si lor binele așa cum il doresc si comunității mele dragi. Ce sa mai, merg pe principiul ca îmi este bine când este bine tuturor fiindcă am convingerea ca noi oamenii nu suntem clădiți după „legea junglei” ci mai degrabă după principiul ca toți suntem unul in Umanitate (sau in Dumnezeu/ Drahma/ Isus, după preferințe).

II. ... deoarece s-a creat un sistem greșit si mincinos in 1989. De mincinos este mincinos pentru toți, dar de greșit din păcate e greșit numai pentru ardeleni (minus UDMR) si modernii din Regatul vechi! Dar nu-i nimic ca...

Daca îmi ridic privirea foarte sumar la politica românească (poate câteva ore de consum de știri si analize politice românești pe luna) vad aceeași situație pe scara națională. „Elita” politico-economică tine captiv electoratul românesc si folosește sistemul in propriul beneficiu. Aproape nu exista vreo forță politica care nu se leagă de urmașii execuționarilor lui Ceaușescu (FSN)! Electoratul, orice ar face, alege tot pe „aia”, „aia cu <<motor nemțesc>>”(doar romanii se dau in vânt după mașini nemțești) sau (in cazul Monicăi Macovei) „Vestul civilizat” dar tehnocratic (care are si el interesele lui, nu neapărat convergente cu societatea noastră).

Asta deoarece sistemul actual nu e doar corupt in sensul ca e plin de politicieni care „joaca la poarta proprie”, dar si in sensul ca permite ca acest lucru sa se întâmple si nu are un mecanism incorporat de auto-corecție fiindcă, după cum am văzut, alegerile periodice nu fac decât sa perpetueze erorile de sistem.

Cum a putut sa se întâmpla chestia asta?

Ponta si forțele care îl susțin (printre care din păcate, indirect, si UDMR-ul) nu vad vreo problema cu sistemul existent deoarece fac parte din „aia” care au furat Revoluția (adică a făcut banii si capital politic din acest act mincinos si criminal), dar care sunt si beneficiarii principali ai sistemului „adaptat” la societatea preponderent pre-moderna din Vechiul Regat. Poate suna cam radicala propoziția aceasta, dar internetul e plin de analize care spun de fapt același lucru.

Foarte multa lume cade in capcana „fațadei socialiste” ale PSD-ului (poate din cauza denumirii, originii si al tătucului si ideologului șef Iliescu) care de fapt ascunde o organizarea colectivista pre-moderna sub „baroni” si BOR cu micile excepții din zonele defavorizate (de ex. din Hunedoara) care sunt dependente de transferuri financiare din centru. Aceasta teorie poate fi demonstrata cu ușurință prin compararea hărții cu „traficul electoral” ...

...cu cea de rezultate după primul tur.

In toate județele unde s-au înregistrat multe voturi pe liste suplimentare unde nu exista o populație semnificativa de studenți sau migranți economici a câștigat Ponta. Cum s-ar putea explica acest fenomen altfel decât prin starea de „dependenta” a alegatorilor necaracteristica democrațiilor moderne? Iar când exista dependenta, alte considerent morale (ce plagiat, ce corupție, ce furt electoral? etc) nu exista. Moldova pare un caz special dar suspectez ca prea multa lume lucrează de fapt in Italia si Spania fata de cei înscriși ca sa poate sa facă ceva așa de vizibil ca cei din sud.

Din aceste cauze si fiindcă „sistemul de vot” nu are cum sa se schimbe (si voturile din străinătate sunt „ținute” la un maxim 200.000) Ponta are prima șansă la reușită!

Ponta si PSD-ul urmează o politica pragmatica care „servește interesele” alegatorilor in situația in care acești alegatori nu sunt moderni si sunt dependenți, iar finanțele dobândite ilicit din aceasta operațiune feudala (desigur, de asta nu vrea ca DNA sa-i „scuipe in ciorba”) nu se întoarce in susținerea comunității ci in dominare politica sau evadare in stilul de viată global al bogaților (yacht, vila in San Remo, etc). Din cauza aceasta, interesul lui Ponta este sa mențină starea de dependenta iar acesta dependenta (ba politica, ba economica) si sistemul bazat pe aceasta ii va genera voturi pana la infinit.

„Dreptatea” UDMR (rezultata dintr-un bizar sindrom-Stockholm cu toate ca anumiți politicieni par a fi avut relații cu Securitatea deci fac parte dintre „aia”) consta din faptul ca daca electoratul PSD este așa de „stabil” atunci are perfect sens sa se alieze cu ei deoarece obțin același beneficii ca si cei dintre ei. Strategia este cu atât mai „realista” (într-un mod aproape hilar) cu cat in politica românească a reapărut mai accentuata ca niciodată diviziunea de-a lungul liniei lui Huntington!

Acesta a fost așa de vehement respinsa de elitele intelectuale românești pe vremea aia (in 1996) ca m-a derutat si pe mine complet crezând ca aceste „calcule naționaliste” or sa fie întotdeauna mai puternice decât orice diviziune pe baza de civilizații. Dar nu este așa! Diferențele de percepție si mentalitate dintre Europa Centrala si Europa de Est nu au putut sa fie eliminate nici de o suta de ani de stat național unitar, nici de curățirea etnica a lui Ceaușescu. E o dovada irefutabila ca nu ideile si ideologiile creează realitatea! Iluzia unei Romanii unite se poate crea si menține o perioada, dar realitatea din „mahala” suprascrie acesta inevitabil.

E totuși vorba de diviziune intre instinctele „pre-moderne” din Est si „moderne” din Vest, iar ca un critic (din interior) al modernității nu pot sa nu dau un pic dreptate lui Ponta când spune ca politica lui vizează acești oameni (pre-moderni) si nu lucruri (aluzie la Iohannis si „lucrul bine făcut”). Știu de la Nietzsche ca „modernitatea” a apărut ca reacție la „Gott is tot!” si este in esență nihilista. Ori cine are vrea sa trăiască in nihilism?

Iar cu cat „politica de București” este in ce in ce mai indezirabila peste Carpați cu atât are Ponta mai mare nevoie de un partener cu „stabilitatea unui diamant” ca UDMR ca sa-si păstreze puterea. Totul depinde totuși de cat de inactiv politic si activ electoral o sa fie electoratul maghiar împotriva „aliatului natural” din Bazinul-Carpatic nu numai acum dar si pe termen lung.

Din punctul de vedere UDMR: daca câștiga acum Ponta, nu se schimbă status quo, deci riscul sa-si piardă pozițiile in București scade, deci poate sa continue sa se concentreze la mobilizarea electorala in loc de mobilizarea politica a comunității maghiare si la derularea afacerilor proprii care rezulta din poziția privilegiata de care s-a bucurat si de care nu s-a bucurat nici o alta forță politica românească. Faptul ca UDMR a reușit sa mobilizeze electoratul maghiar (mai ales secuiesc) atât de mult timp nu pot sa-mi explic decât prin aceleași instincte „pre-moderne” ale secuilor dar de data aceasta data de origine Vestica. Am crescut cu poveștile de „buna înțelegere” intre secui si regățeni si acest fapt nu poate fi explicat decât prin lipsa identităților recolectivizatoare moderne (adică naționaliste).

In aceasta scurta analiza nu este de neglijat nici faptul ca un președinte sas ar distruge credibilitatea oricărui argument al UDMR bazat pe „drepturile minorităților” din Romania. Ce drepturi minoritare exista mai presus de dreptul si posibilitatea de a fi ales ca președinte, jobul politic suprem al tarii? Desigur acesta este un argument complet fals dar arata absurditatea situației in care se afla comunitatea maghiara in condițiile unui stat național unitar. Iar aceasta absurditate va sta ca un ghimpe in coastele tuturor încercărilor de reformare si modernizare a statului roman pana când problema de fond nu este formulata si soluționata. Este paradoxal ca pragmatismul lui Ponta poate duce la acceptarea „de facto” a autonomiei secuiești, dar niciodată de „de iure”!

Totuși UDMR-ul va trebui sa accepte ca maghiarii nu au cum sa uite înțelepciunea populara „Ebül szerzett jószág, ebül vész el” („Lucrul obținut pe cai ilicite piere la fel”) si instinctual sprijină pe Johannis. Dar oare J(I)ohannis poate mai mult?

III. ...îl avem pe Santa Klaus, Mântuitorul?

Am ajuns deci la „problema Iohannis”.

Cea mai mare problema cu Iohannis pare ca este faptul de a-i avea in spate tot pe „aia” (aripa Roman din FSN ajuns PDL sau cine mai poate sa urmărească; si sa nu uitam ca a fost propus premier de M. Geoana acum 5 ani!) . Dar înțeleg si pe alegatorii de dreapta, intelectualii care „trag” la Vest si pe compatrioții mei ardeleni care nu își imaginează viața „supt” puiul impostor si plagiator al lui Iliescu. Ei vor sa creadă cu tot sufletul ca Iohannis este soluția pentru toate „bubele rele”...dar oare o fi așa?

Că piețele duduie de produse si servicii care exista fiindcă oamenii cred ca au nevoie de ele. Dar de obicei e numai o iluzie, profitabila pentru producătorii (si/sau vânzătorii) respectivelor bunuri!

Nu e cumva cazul unui motor nemțesc pe care băgăm într-o caroserie ruginita de Dacia 1310 din 1989 (asta o fi semnificând schimbarea J-ului in I?) si așteptăm sa ne duca la Viena fără șofer?

Ca si in cazul Monicăi Macovei, principala problema pare ca ne-o imaginam cu puteri de politician cu mult peste capacitățile celor de tehnocrați. Băgam niște politici UE cu profesionalism vestic, instalam DNA pe infrastructura CIA si avem o tara moderna si civilizata plina de chestii bine făcute. Oare?

Aceasta este si principala greșeala a analiștilor si a oamenilor foarte bine intenționați! Ceva de genul asta a crezut si Kemal Atatürk, si după nici 100 de ani de laicizare nu avem o Turcie europenizată!

Acest tip de oameni crede ca sistemul democratic pe care l-am preluat de la Vestul „civilizat” este perfect (cu toate ca nici Fukuyama nu mai crede ca a venit sfârșitul sistemelor politice), numai noi suntem incapabili sa-l manevram. Fals! La fel de fals ca si convingerea ca, comunismul, ca principiu, este adevărat, dar oamenii imperfecți nu au știut sa-l aplice. Falsitatea lui a fost demonstrata din afara (e.g. de Hayek) nicidecum din interiorul sistemului. Sistemul din păcate trebuia sa eșueze singur cauzând pierderi enorme tuturor.

Daca recunoaștem faptul ca nu numai actorii din sistem dar si sistemul in sine este corupt si acesta nu poate fi schimbat numai cu mijloace tehnice si coercitive gen DNA, politie si închisori, atunci nu sunt convins ca un tehnocrat are capacitatea sa gândească pana la capăt o asemenea schimbare politica.

Fiindcă aceștia cad negreșit in capcana tuturor utopiștilor care au crezut ca sistemul social (care include atât aspectul politic, cat si economic) poate fi schimbat de sus in jos pe baza unei idei revoluționare. La fel de mult greșesc si cei care cred ca politicul trebuie lăsat sa funcționeze pe baze economice, iar „piața”, cu mana ei invizibilă (iar daca nu, atunci Vestul civilizat), găsește răspuns la toate problemele societății daca politicienii corupți l-ar lăsa sa funcționeze. De ar fi așa de simplu! J

IV. Ce are de facut I(J)ohannis (daca ar castiga)?

Primul si primul lucru: sa-si schimbe numele înapoi la Johannis si sa-si ceara scuze pentru ca a afirmat ca strămoșii lui sasi nu au avut autonomie in cei 800 de ani de prezenta in Transilvania!

Fără acceptarea lecțiilor predate de tradiții (culturale, politice, etc) nu avem șansa sa înfruntăm ce vine in acest secol. Fiindcă ce vine ne va întrebuința toata înțelepciunea adunata in decursul civilizației noastre. Odată acceptata ca tradiția este o ancora in furtuna istoriei, invențiile moderne ca tehnologia, statul modern si economia de piață pot fi întrebuințată cu mult mai mare folos spre binele tuturor. Iar tradiția-ancora trebuie sa fie disponibila nu numai romanilor, dar tuturor care trăiesc pe acest pământ minunat. Cea mai mare greșeala a societăților moderne de peste tot a fost sa lase ideologiile si birocrațiile de stat sa preia controlul asupra societății. Degeaba chemam un stat național si unitar când instinctele majorității sunt sa se disocieze de acesta din varii motive. Ardelenii care nu vor sa se identifice cu un stat Balcanic, maghiarii cu un stat romanesc, catolicii cu un stat ortodox, etc.

După acea trebuie sa începem prin a recunoaște ca acest sistem (ca orice sistem) are automatisme incorporate in el (constituția, interferenta economicului in politica, mecanisme de manipulare media, etc) care face aproape imposibila adunarea unei supermajoritati necesare pentru schimbarea de sistem dar care se adaptează in timp (așa cum am arătat mai devreme) la „specificul local”.

Ca unul care a înțeles diferența intre sistemele statice (gen IT) si dinamice (gen social), știu ca exista totuși o caracteristica comuna intre acestea. Nu se poate schimba nici un sistem fără înțelegerea sistemului, si fără crearea unui consens in aceasta privință cu tot cei implicați. Numai din ordine se poate crea o alta ordine. Niciodată din haos! Nu poți face un lucru bine făcut daca nu sunt gândite bine sensul si oportunitatea actului.

Dl. J(I)ohannis a înțeles rolul de creator de consens al președintelui (ca arhitectul suprem de sistem politic) dar greșește când enumera 11 puncte unde dorește sa creeze consens cu partidele politice. Acele 11 puncte cu siguranță pot fi reduse la mult mai puține principii fundamentale care formulate pe „date locale” pot crea bazele unei Romanii nu numai moderne, dar si capabile sa înfrunte actuala si viitoarele crize ale modernității.

Una astfel de consens poate fi de exemplu: nu capitalismul ca sistem economic reprezintă problema omenirii, ci modul in care acesta este lăsat sa acționeze si sa decidă direct sau indirect asupra bunăstării societății si a planetei in general. Exista tari, ca de exemplu Singapore, care a înțeles ca, creșterea economica nu este echivalenta cu bunăstarea sociala si acest lucru a rezultat din analiza datelor societății! Astfel a putut sa ajusteze politicile sociale si economice in așa fel ca acestea sa servească mai bine armonia si pacea sociala.

Dar Singapore nu este democrație si de aceea fiecare tara/ comunitate trebuie sa găsească modelul care furnizează rezultatele așteptate, dar cu un sistem politic care se „mulează” pe specificul culturii locale. Fiindcă, daca societatea nu poate fi condusa ca o firma, sau lăsată la latitudinea „pieței”, exista totuși lucruri pe care vizionarii politici ar putea sa învețe de la firme: ca datele nu mint!

Datele nu țin cont de idei preconcepute, de constituții, de interese ascunse si de jocuri de putere. Ele exista pur si simplu, iar rolul politicii si al fiecăruia dintre noi este sa le aplicam contextul corect (cel al bunăstării sociale), sa le înțelegem si sa luam deciziile care rezulta din ele, atât in sensul creșterii rezultatelor pozitive, a coeziunii si robusteții sociale dar si in sensul scăderii riscului cataclismelor sociale. Am ajuns la un moment in civilizația umana când datele nu mai provin numai din recensăminte si alegeri periodice, ci din activitatea de zi cu zi a societății, si e din ce in ce mai dificil sa fie interpretate după placul si interesele politicienilor. Niciodată nu a fost așa de ușor sa aflam exact cum se comporta societatea si niciodată nu a fost așa de ușor sa creăm politici care răspund nevoilor reale ale societății.

Iar daca politicienii s-ar uita la date așa cum se uita companiile, ar vedea ca originea, cultura si religia oamenilor sunt factori care nu pot fi trecute cu vederea nici in marketing, nici in cadrul organizației interne, ele sunt atribute fundamentale!

Iohannis are deci votul meu, dar nu are nici o șansă sa devina un președinte creator de istorie daca nu devine un politician in adevăratul sens al cuvântului pentru acest secol cu numele de Klaus Johannis.